COMEMORARE: Slujbă la Bellu, la mormântul lui Mihai Eminescu

COMEMORARE: Slujbă la Bellu, la mormântul lui Mihai Eminescu

La 125 de ani de la moartea sa, Mihai Eminescu este pomenit de Biserică duminică în două slujbe speciale – una la Cimitirul Bellu din Capitală şi una la Catedrala Patriarhală. Cei care au venit la Bellu dis-de-dimineaţă au avut parte de-o surpriză: au primit "diplome de participare" la pomană, din partea Federaţiei Naţionale a Revoluţionarilor din România
Diplome de participare pentru cei care au fost prezenţi duminică dimineaţă la cimitirul Bellu din capitală, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu, la 125 de ani de la moartea poetului.
 Potrivit unui comunicat remis gândul, "cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, duminică, 15 iunie 2014, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu", Biserica îi face slujbe de pomenire.
Prima a fost la Bellu, unde un sobor de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor a oficiat slujba la mormântul poetului. În capela cimitirului, un sobor de preoţi din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Bucureşti, condus de Părintele Gheorghe Dilirici, a oficiat Sfânta Liturghie, pentru ca ulterior alaiul de preoţi să oficieze slujba parastasului la mormântul lui Eminescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.