Colindăm la Bastionul Măcelarilor

Vineri, 5 ianuarie, sunteți invitați să descoperiți colindele, obiceiurile și costumele populare ucrainene, unde îndrăgiți artiști precum Bakuta Makar, Felicia Mascaliuc, Maria Voevod, Simina Maria Colopelnic și Horhii Synzhreriak, cât și grupuri de colindători din cadrul Școlii Profesionale Poienile de Sub Munte, și din cadrul Ansamblului Rutenilor “Bujorul Roșu” din localitatea Bistra, vor aduce obiceiuri din cultura ucraineană.

 Meșterii populari și producătorii locali sunt ca de fiecare dată prezenți cu obiecte artizanale realizate meticulos și cu bucate alese, cum numai pe plaiurile Maramureșului mai sunt.

Vă puteți alătura întregii ambianțe de sărbătoare, creată la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Piața Izvoarelor, nr. 2, și în datele de 5 și 12 ianuarie 2024, ediții dedicate Crăciunului sărbătorit de comunitatea ucraineană, în intervalul orar 17:00 – 20:00.
Acest eveniment este realizat de către Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Maramureș, alături de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.