VIDEO | Cod portocaliu de ploi și vijelii puternice în peste jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea. Jumătate din țară se afla sub cod portocaliu de ploi abundente și furtuni începând de astăzi și până vineri, la ora 06.00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârșitul săptămânii.

Astfel în intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.Local în regiunile extracarpatice, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

De astăzi în Moldova, local în Maramureș, Transilvania și la munte, iar spre seară și noaptea și în Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.