COD GALBEN : Ploi şi ninsori în Maramureş

COD GALBEN : Ploi şi ninsori în Maramureş

Maramureşul este sub avertizare de cod galben. De altfel, jumătate de ţară va fi udată de ploi, vântul va sufla cu putere, iar ninsorile vor predomina la munte . Codul galben a intrat în vigoare de la orele dimineţii şi este valabil până mâine , la ora 10.
Precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat peste 35…40 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul ţării, au avertizat meteorologii. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.