Cod galben de vijelie şi ploi torenţiale în Maramureş

Cod galben de vijelie şi ploi torenţiale în Maramureş
Instituţia Prefectului a primit, la prânz,  de la Centrul Meterorologic Transilvania Nord o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuară pentru  judeţul Maramureş. Sunt menţionate, în atenţionarea valabilă în, intervalul 15 iulie a.c., ora 23.00- 17 iulie, ora 23.00, că în noaptea de vineri spre sâmbătă şi în cursul zilei de sâmbătă, iar duminica mai ales în zona de munte se va manifesta o instabilitate atmosferică accentuată.Vor fi semnalate intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi averse ce pot avea caracter torenţial. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 50 l/mp şi vor fi căderi de grindină.
Subprefectul Gyongyike Bondi, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost avertizaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU.
Precipitaţiile de ploaie, însemnate cantitativ pot conduce la formarea de torenţi pe versanţi şi creşterea debitelor unor văi şi pârâuri. Acestea  pot antrena material lemnos, deşeuri sau aluviuni şi pot contribui la colmatarea podurilor sau podeţelor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă  cetăţenilor să evite parcarea autovehiculelor pe podurile şi podeţele aferente din faţa gospodăriilor proprii. Se solicită populaţiei să  închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii.  La deplasarea în afară caselor, populaţia este necesar să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.  O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone,. O altă sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule, producând pabube proprietarilor.
Turiştilor care intenţionează să se aventureze pe trasee montane li se indică să îşi anunţe prezenţa, în zonă, jandarmilor montani şi salvamontiştilor şi să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole care să le pună în primejdie viaţa. Nu se recomandă camparea corturilor în apropierea torenţilor de pe versanţi, a podurilor, podeţelor sau a unor văi din zonele de deal şi de munte. De atenţionarea meteorologică au fost anunţaţi şi administratorii  iazurilor de decantare pentru a lua măsurile care se impun de monitorizare a acestora, în acest interval şi de a pregăti echipe de intervenţie, dacă situaţia o va impune.
Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate  de precipitaţii însemnate cantitativ. Echipe specializate ale serviciilor de utilitate publică (gaz, apă şi canalizare, energie electrică, telefonie) sunt pregătite pentru intervenţia şi remedierea, în caz de nevoie, a deficienţelor apărute, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase în reţelele de distribuţie.    
Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.