Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va emite o nouă atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, începând cu marţi ora 12.00 şi până miercuri ora 12.00, cantităţi mari de zăpadă fiind aşteptate până miercuri la ora 20.00, a anunţat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu. Vânt puternic şi viscol vor fi înregistrate începând din zona Banatului şi Olteniei, urmând să se manifeste şi în sud-estul ţării şi în Moldova.
Printre judeţele afectate vor fi Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu.
La jumătatea săptămânii, în Bucureşti vor fi înregistrate pe timpul nopţii temperaturi de până la minus 20 grade Celsius.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
COD GALBEN de ninsori şi viscol, marţi şi miercuri.

Lasa un raspuns