Peste 9.500 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I au fost înregistrate marţi, până la ora 12,00, 9.117 dintre ele fiind pentru copii care vor împlini şase ani înainte de 1 septembrie şi 453 pentru copii care vor împlini şase ani după această dată. Marţi au început înscrierile în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, prima etapă urmând să se încheie în 22 aprilie.
Potrivit centralizării situaţiei înscrierilor, până la ora 12.00 erau înregistrate 9.570 de cereri, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale într-un comunicat de presă.
Dintre cele 9.750 de cereri, 905 au fost completate pe formularul on-line disponibil pe site-ul MEN (www.edu.ro<http://www.edu.ro/>), la secţiunea Înscrierea în învăţământul primar, 315 dintre acestea fiind validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat.
Ministerului Educaţiei a precizat că, pentru a putea fi luate în considerare, toate cererile completate on-line trebuie să fie semnate la sediul unităţii de învăţământ unde părinţii doresc să îşi înscrie copiii. Părinţii trebuie să prezinte la înscriere copiile şi originalele actului de identitate, ale certificatului de naştere al copilului. De asemenea, părinţii trebuie să prezinte, acolo unde este cazul, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare sau clasei I, act justificativ necesar pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani şi, respectiv, şapte ani după 31 august 2013.

Lasa un raspuns