CLARIFICĂRI: Votul privind folosirea bicarbonatului de sodiu în mici a fost amânat pentru luna iulie

CLARIFICĂRI: Votul privind folosirea bicarbonatului de sodiu în mici a fost amânat pentru luna iulie

 Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animalelor (SCFCAH) a decis, joi, să amâne proiectul de regulament al Comisiei care autorizează folosirea aditivilor necesari pastei de mici pentru luna iulie."Intenţia a fost de a vota în cadrul SCFCAH folosirea mai multor aditivi pentru anumite produse tradiţionale, printre care şi micii româneşti", a precizat, pentru MEDIAFAX, Aikaterini Apostola, ofiţer de presă al comisarului pentru sănătate, Tonio Borg."În cele din urmă, votul nu a mai avut loc, dar discuţiile cu statele membre vor continua şi chestiunea va fi introdusă din nou pe agenda SCFCAH", a mai spus Apostola.

Potrivit unor surse europene, mai multe state, printre care Germania şi Olanda, s-au opus proiectului.
La rândul său, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a precizat că proiectul a fost supus discuţiei, pentru a decide dacă se poate întruni o majoritate calificată (minim 260 voturi din total 352).
"Cu toate că nici un stat membru nu a avut obiecţii la solicitările României, unele din aceste state au precizat că nu pot vota în favoarea propunerii, datorită solicitărilor producătorilor naţionali, solicitări care nu au putut fi incluse în prezentul proiect. În esenţă, este vorba de interesul acestora privind extinderea listei cu aditivi care nu sunt utilizaţi în produse tradiţionale", se arată în răspunsul MADR.
Din cauza acestei situaţii, s-a decis să nu supună votului proiectul de regulament, "evitând astfel reluarea întregului proces de la zero (opiniile favorabile cumulau 247 voturi)", se arată în comunicatul ministerului.
Conform sursei citate, o următoare reuniune până la care ar trebui să se clarifice solicitările statelor membre este programată după ce noul Parlament European va fi ales, respectiv în luna iulie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.