Având în vedere că la sfârşitul acestei săptămâni credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor de transport marfă.
Inspectoratul Teritoarial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației informează participanţii la traficul transfrontalier despre faptul că în perioada 19-22 aprilie până la ora 23, ora României, este restricţionată, pe teritoriul Ungariei, circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, ca urmare a sărbătoririi Paștelui catolic.
În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
La ridicarea restricţiilor, au fost dispuse măsuri pentru folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.
În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
Lasa un raspuns