Cine îl poate rade pe dl. ministru Borbely?

Cine îl poate rade pe dl. ministru Borbely?

Aş vrea să vă fac o mărturisire prealabilă: eu nu prea le am cu  prezumţia de nevinovăţie. Adică cu principiul juridic care spune că trebuie să se creadă despre oricine că este nevinovat, până când nu se pronunţă o instanţă de judecată despre acel cineva că este vinovat. Eu, ca simplu cetăţean (vorba lui Ceauşescu de la propriul  proces), care nu sunt avocatul infractorilor, am dreptul să pun la îndoială prezumţia de nevinovăţie a unor indivizi şi să  iau în considerare şi prezumţia contrară, anume aceea de vinovăţie. Eu cred că un om care judecă cu capul lui, la rece şi obiectiv, trebuie să acorde atenţie egală şi prezumţiei de nevinovăţie, dar şi prezumţiei de vinovăţie a celui trimis în judecată, pentru că refuz să cred că procurorii nu se bazează pe nimic atunci când întocmesc acte de trimitere în judecată. Dacă orice individ poate să pretindă despre sine că este nevinovat, atunci şi procurorul ar trebui să poată pretinde despre acel individ că este vinovat, pe baza indiciilor de care dispune.  Altfel infractorii de toată speţa, infractori interlopi sau politici, îşi bat joc de noi, oamenii de rând, ne iau de fraieri, încalcă legea rânjind dispreţuitor, după care ne zbiară în faţă ceva despre prezumţia de nevinovăţie, până când obţin o achitare, mituindu-i pe judecători sau făcând presiuni politice asupra lor.
Prin urmare, eu voi crede despre dl. ministru Borbely  că poate fi considerat nu numai nevinovat, ci şi vinovat. In varianta vinovat, eu cred că situaţia delictuală a dlui ministru este, în linii mari, următoarea. Dl. ministru a primit în timp tot felul de atenţii şi bacşişuri, mai mici sau mai mari, pe care nu le putea trece în declaraţia sa de avere, pentru că era mult prea mult şi bătea la ochi. Aşa că şi-a deschis ceva conturi ascunse în străinătate, şi-a cumpărat ceva case în Ungaria dar şi un apartament în Bucureşti, pe Calea Victoriei, acolo unde un apartament costă de zece ori mai mult decât ceva asemănător în provincie, dar l-a trecut pe numele cuscrei sale, care are alt nume decât dl. ministru. Apoi, tot sub forma unui bacşiş a primit şi renovarea acestui apartament din Bucureşti în stil futurist Huta Certeze. După care, galant, dl ministru a dăruit apartamentul cu pricina unei babete din Cluj, profesoară îndrumătoare de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Economice, de la care urma să capete drept contra-cadou o diplomă de doctor în ştiinţă, pentru că acuma este trendy ca tot felul de borfaşi şi analfabeţi din Guvern şi Parlament să se aranjeze pe sub tejghea cu titluri ştiinţifice total nemeritate, iar dl. Borbely nu este atâta de prost încât să se lase mai prejos decât ăia. Repet, toate cele afirmate de mine aici sunt doar fapte despre care există numai informaţii discrete transpirate din dosare, sunt rezultatele unor deducţii bazate pe o logică sănătoasă, dar nu sunt probe în sens juridic. Şi situaţia dlui ministru Borbely nu este nicidecum singulară, eu sunt convins că majoritatea liderilor UDMR au tot felul de bube dulci prin locuri ruşinoase şi dosare grele bine ascunse, al căror conţinut depăşeşte capacitatea imaginaţiei noastre.  
Atunci – unde sunt probele? Simplu, sunt în mapele procurorilor de la DNA. Depinde de un simplu ordin sibilinic, in doi peri, dat de către dl. Traian Băsescu, pentru ca aceste informaţii discrete şi incerte să devină probe cu valoare juridică, pentru ca aceste probe să ajungă sau să nu ajungă în instanţă, cu scopul ca un lider politic oarecare să fie un om  terminat sau, dimpotrivă, totul să fie muşamalizat. Pentru că – să nu ne facem iluzii – Justiţia română, aşa putredă şi bolnavă cum e ea, este controlată de către dl. Băsescu aproape în totalitate.
Problema este:  ce urmăreşte dl. Băsescu acuma, cu acest atac împotriva unui ministru UDMR? Urmăreşte doar şantajarea momentană a UDMR şi aducerea ei la ordine? Urmăreşte doar punerea UDMR în situaţia servilă de a vota fără crâcnire tot ce vrea dânsul? Sau este doar un semnal pentru ceva mult mai grav, pentru începutul unei lupte politice brutale şi de durată împotriva UDMR, care ar urma să se soldeze cu demonizarea şi în final cu pulverizarea acestei formaţiuni?  Nu este un secret pentru nimeni, partidul dlui Băsescu stă  foarte prost în sondaje şi are nevoie de o ţintă spre care să redirecţioneze puternicul val de mânie populară îndreptată împotriva sa. Această ţintă ar urma să fie UDMR. Dl. Băsescu este în stare ca într-o anumită perioadă de timp, în câteva luni de exemplu, să scoată UDMR de la guvernare bucată cu bucată, adică ministru cu ministru, prin compromiterea lor grosolană, după care să dea vina pentru toate neajunsurile guvernării în mod exclusiv pe UDMR. Nu s-ar mai pune problema ca, lipsit de sprijin UDMR, Guvernul Boc să cadă, fiindcă s-ar apropia alegerile, iar Guvernul Boc, chiar şi demisionar fiind, ar rămâne în continuare în funcţie, însărcinat aparent doar cu organizarea alegerilor. S-ar putea ca demonizarea şi distrugerea UDMR să fie o manipulare de anvergură, încercată de către dl. Băsescu, pentru  a obţine o spectaculoasă întoarcere a  opţiunilor electoratului românesc în favoarea PD. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.