Cinci ambasadori au fost rechemați în țară de Klaus Iohannis

Conform portalului oficial al Administraţiei Prezidenţiale, presidency.ro, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat ieri, următoarele decrete:

  • Decret privind rechemarea domnului Stelian Stoian din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Delegației Permanente a României pe lângă NATO;
  • Decret privind rechemarea doamnei Luminița Teodora Odobescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană;
  • Decret privind rechemarea domnului George Gabriel Bologan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Italiană, Republica Malta și Republica San Marino, cu reședința la Roma;
  • Decret privind rechemarea doamnei Gabriela Dancău din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Spaniei;
  • Decret privind rechemarea domnului Viorel Moşanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Belarus.

Deciziile au fost luate după ce ambasadorilor menţionaţi mai sus le-au expirat mandatele. Unele voci speculează că preşedintele României ar urma să-l numească pe George Bologan ambasador în Spania, deci tot într-o ţară cu o comunitate mare de români, iar în Italia ar urma să fie numită ambasador, Gabriela Dancău. Practic va fi o rocadă între cei doi diplomați români.

Sursa photo: Presidency.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.