CEREMONIE: De Ziua Drapelului Național

CEREMONIE: De Ziua Drapelului Național

Manifestări, de Ziua Drapelului Național al României, în municipiul Baia Mare. Ca în fiecare an, au participat autorități locale și județene, locul de desfășurare al ceremoniei fiind Piața Tricolorului. A avut loc o slujbă religioasă de sfințire a drapelului și arborarea lui odată cu intonarea Imnului de Stat al României. 

Ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Național al României. În 26 iunie 1848 a fost emis decretul nr. 1 al Guvernului provizoriu al Țării Românești prin care tricolorul roșu, galben, albastru devenea drapel național. Drapelul vechi arborat pe parcursul anului în Piața Tricolorului din municipiul Baia Mare a fost coborât de pe catarg luni, iar drapelul care a fost înălțat marți a fost sfințit de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. În Piața Tricolorului a avut loc dimineață o ceremonie dedicată Zilei Drapelului Național.
Prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, a transmis mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu ocazia acestei zile. 
Au mai transmis mesaje secretarul județului Maramureș, Aurica Todoran, și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, după care a urmat ceremonia de arborare a drapelului sfințit, urmată de defilarea Detașamentului de Onoare. 
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.