CEREMONIAL MILITAR: Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată astăzi la sediul Jandarmeriei Maramureş

CEREMONIAL MILITAR: Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată astăzi la sediul Jandarmeriei Maramureş

 Azi, 01 aprilie, pe platoul de la sediul Jandarmeriei Maramureş s-a desfăşurat Ceremonialul Militar, eveniment organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.

Activităţile au  fost desfăşurate în spiritul tradiţiilor militare naţionale şi în conformitate cu regulile protocolare. Ceremonialul Militar a marcat momentul  aniversării a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Istoria unei naţiuni este formată din  oameni şi evenimente, iar cei 166 de ani care s-au scurs de când s-a constituit prima structură de jandarmerie, reprezintă o filă cu o semnificaţie aparte: este istoria noastră! Ea ne aduce aminte că noi, cei de astăzi suntem continuatorii unor bravi înaintaşi. Alţi oameni, cu aceleaşi năzuinţe, speranţe şi aspiraţii, s-au dedicat înaintea noastră acestei meserii, pe care, la fel ca şi noi, au iubit-o. Fiecare, indiferent de poziţia în ierarhie, a conştientizat ce trebuie să reprezinte Jandarmeria – o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei orânduieli şi aducerea la împlinire a legilor, cu o privire necontenită şi înfrânătoare.
În această zi de sărbătoare au fost prezenţi la aniversare :
-Bondre Alexandru, subprefect al judeţului Maramureş, 
-Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, 
-Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare, 
-chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş, inspector şef al I.P.J. Maramureş,
-chestor de poliţie Liviu Bute, inspector şef al I.T.P.F. Maramureş,
-comisar şef de poliţie Mircea Sabău, şeful Poliţiei Mun. Baia Mare
-comisar şef  Liviu Grozavu, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie MM
-comisar şef Stoian Marius, Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Maramureş,
-colonel Marin Bancoş, şeful S.T.S. Maramureş,
-comisar şef  Ştefan Bora, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Maramureş,
-colonel Alexandru Păcurar, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii MM
-general de bg. Pop Ion, director general S.C. URBIS S.A.
-comisar şef dr. Filip Tănase, şeful  Centrului Medical MAI Maramureş,
-locotenent colonel Mihai Alin,  reprezentând UM 01354 Baia Mare,
-colonel Gavril Costin, comandantul Centrului Militar judeţean Maramureş
-locotenent colonel Ioan Mureşan, inspector şef al I.S.U. Maramureş
-colonel Breban Anton din partea Serviciului de Protecţie şi Pază,
-subcomisar  Simona Chioran director al Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil –Maramureş, 
-inspector pr. Gheorghe Paşcu, şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş
După oficierea serviciului religios, inspectorul şef al I.J.J. Maramureş, locotenent colonel Petru Marcel FLORIŞTEANU, a prezentat mesajul Inspectorului General Împuternicit al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă ANDREIANA Marin cu ocazia sărbătoririi a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, ”La început de aprilie, Jandarmeria trăieşte efervescenţa festivităţilor dedicate Zilei Armei, iar acesta este un prilej de rememorare a principalelor momente din istoria instituţiei. Unul dintre cele mai importante este cel al înfiinţării…În zilele de sărbătoare fiecare prezintă ce are mai bun şi aminteşte realizările şi performanţele. Cred că sărbătoarea de astăzi, nu ar trebui să fie un moment de laudă. Să ne bucurăm moderat de realizări, să ne vedem limitele şi să privim către viitor cu nemulţumirea celui care ştie că putea face mai mult…
Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi ar trebui să fie unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii unice a Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer să îl jucăm – garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii! Am arătat că suntem capabili de acest lucru şi o vom face în continuare, pentru că facem totul cu pasiune şi credem în ceea ce facem. La mulţi ani, Jandarmeria Română! La mulţi ani tuturor jandarmilor!”
Au urmat alocuţiunile oficialităţilor, după care s-a trecut la prezentarea ordinelor de înaintare în grad înainte de termen, precum şi acordarea unor recompense de către Inspectorul General Împuternicit al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă ANDREIANA Marin, moment în care au fost înaintaţi în grad înainte de termen 5 jandarmi maramureşeni, iar alţi 5 jandarmi au primit mulţumiri din partea inspectorului general. Inspectorul şef al I.J.J. Maramureş a acordat un număr de 73 de recompense personalului unităţii pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu constând în: 13 ofiţeri au primit mulţumiri, 8 ofiţeri au primit felicitări, 28 de subofiţeri au primit mulţumiri iar 24 de subofiţeri au primit felicitări. 
A urmat activitatea de premiere prin înmânarea de cupe şi diplome, pentru câştigătorii concursurilor interne şi inter-instituţionale organizate de I.J.J. Maramureş cu ocazia Zilei Armei.
Activitatea noastră s-a încheiat cu defilarea unităţii prin faţa oficialităţilor judeţului Maramureş.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.