Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Maramureş au prins doi bărbați bănuiți de punere în circulaţie de bani falți şi înşelăciune, ambele infracțiuni în formă continuată. Unul a fost arestat preventiv iar altul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
În urma investigațiilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au constatat că doi bărbaţi, în vârstă de 34 și 38 de ani, ar fi înşelat, în cursul lunii ianuarie, mai multe persoane, oferindu-le în schimbul unor telefoane mobile achiziţionate de pe un site de comerț 900 de euro falşi.
La finalul lunii ianuarie, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unuia dintre cei doi, care ulterior a fost arestat preventiv. Tot atunci, poliţiştii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, au efectuat două percheziţii, una domiciliară şi una auto, în urma cărora au fost ridicate bunuri ce au legătură în cauză.
În urma extinderii cercetărilor, joi, 14 martie, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe cel de-al doilea bărbat, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
Foto: arhiva
Lasa un raspuns