S-au dispus primele măsuri după vizita ofiţerilor de poliţie de la DGA la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. O persoană a fost plasată sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În perioada 27-28 septembrie, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, ofițerii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş au efectuat activități procedurale în vederea documentării și probării unor infracțiuni de corupție. Din probatoriul administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2014 – 2017, o persoană a pretins și a primit de la mai mulți cetățeni foloase materiale, în schimbul traficării unei pretinse influențe pe lângă funcționari ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, cu ocazia procedurilor de atribuire a contractelor de prestări servicii de securitate și sănătate în muncă și de prevenire și stingere a incendiilor, precum și vizând lucrări în materie de instalații electrice, încheiate în beneficiul instituției.În cauză, faţă de persoana inculpată a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de trafic de influență în formă continuată. La data de 28 septembrie, procurorul competent a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.Instrumentarea cauzei s-a realizat cu sprijin de specialitate din partea Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj – Serviciul de Operațiuni Speciale Maramureș.
Stiri de actualitate:
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Descoperiri arheologice la Ciceu-Corabia
PLANETARIUL MOBIL al Muzeului de Științe Astronomice în Parcul Central la Sărbătoarea Castanelor
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului ”Sighet Run 700”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 10 septembrie în Baia Mare, Seini și Tăuții Măgherăuș
BAIA MARE: Prima săptămână de școală și primele activități desfășurate de polițiști alături de elevi
BAIA MARE: Prins la volan beat criță. Avea 2 mg/l alcool pur în aerul expirat
ATENȚIONARE METEO: Cod galben în Maramureș
FEREASTRA are un secret pe care puțini proprietari îl exploatează la maximum
VIDEO: Vernisajul expoziției de artă fotografică URBÁNagybánya din a doua zi a Főtér Fesztivál 2026
NORD LITERAR: Încep înscrierile pentru concursul „Cărțile Anului”
BAIA MARE: Începe proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic”
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Tabără recreativă la mare pentru 30 de persoane cu dizabilități, părinți, aparținători
MUZEUL MARAMUREȘAN: Vacanță în curtea muzeului – o experiență frumoasă, plină de bucurie
SPECIAL: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, partener într-un proiect aniversar UNESCO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Expoziție dedicată celor 130 de ani de la înființarea Școlii de pictură de la Baia Mare la Institutul Liszt din București
CERCETĂRI: Trafic de influență la DGASPC, o persoană a fost plasată sub control judiciar

Lasa un raspuns