În perioada 19-28 august 2024, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, în colaborare cu Clubul de Speologie Montana din Baia Mare și Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie a continuat săpăturile arheologice începute în anul 2023 la Sălnița, comuna Vima Mică.
Localitatea Sălnița este situată în sudul județului Maramureș, în Defileul Lăpușului și este atestată documentar în anul 1566 (Szalnapatak). Punctele de hotar „Dealu cseteczi, hegy, egykor vár” (Dealu ceteţii, munte, odinioară cetate) și „Csetecze” (Ceteţe) sau „Cseteczele dealu” (Dealu Ceteţele) sunt amintite în anul 1903 de Josef Kádár în monografia Szolnok-Dobokavármegye.
Punctul Custura Cetățelei se află la 15 km în aval de intrarea râului Lăpuș în defileu, după localitatea Răzoare, la 1 km nord-est în linie dreaptă de la biserica din satul Sălnița. O șa relativ netedă leagă Custura Cetățelei de Dealul Cetății, aceasta din urmă fiind continuată de locurile numite Sub Coastă și Dealul Pogor.
În cursul anului 2013, o parte din membrii Clubului de Speologie Montana Baia Mare (Ioan Pop, Traian Minghiraș și Alexandru Mureșan), Viorel Coroianu și Leon Lazăr, împreună cu arheologul Carol Kacsó și Zamfir Şomcutean conservator la MJIA, cercetează locul numit Custura Cetățelei în vederea verificării informaţiei cu privire la existenţa unui zid realizat din blocuri de piatră. Cercetările întreprinse au relevat existența zidului, acesta fiind documentat arheologic (fotografii, desene, planuri), datarea lui fiind plasată, cu probabilitate, în secolele de mijloc ale mileniului II d.Chr. Totodată, au fost făcute și câteva observații privind structura celor trei porțiuni de zid vizibile atunci. În cursul acestor cercetări nu au fost descoperite alte tipuri de vestigii arheologice (ceramică, obiecte de metal etc.).
În anul 2018, cu prilejul unor noi cercetări arheologice de suprafață în zonă, Marius Ardeleanu, arheolog la MJIA, a descoperit pe pantele nord-estică, estică și sud-vestică a Custurii numeroase artefacte: fragmente ceramice din epoca târzie a bronzului (a doua jumătate a mileniului II î.Chr.), respectiv perioadei medievale (secolele XIII-XIV d.Chr.).
Cercetările din anul 2023 s-au desfășurat pe șaua de legătură dintre punctele Cetățea și Custura Cetățelei. Locul se găsește la 450 m est-nord-est de podul peste râul Lăpuș, care face legătura între localitățile Sălnița și Dealul Corbului.
În prima suprafață a fost descoperită, în poziție secundară, în solul vegetal, doar o așchie de silex. În cea de-a doua au ieșit la iveală mai multe fragmente ceramice preistorice corodate, realizate din pastă grosieră și semifină, nedecorate. Alături de acestea s-au mai descoperit o așchie de silex și un fragment de mici dimensiuni de la un obiect nedeterminabil de cupru sau bronz. Atribuirea culturală a descoperirilor rămâne deocamdată neclară în lipsa unor elemente de datare sigure. Având însă în vedere faptul că pe Custura Cetățelei, dar și în cele două peșteri amintite mai sus, au fost identificate materiale aparținând culturilor Coțofeni și Suciu de Sus putem presupune că artefactele preistorice descoperite în această campanie arheologică aparțin uneia dintre acestea. Prezența materialelor arheologice preistorice pe șaua de legătură dintre Custură și Cetățea confirmă că și aceasta a fost locuită la începutul sau la finele epocii bronzului.
Finanțarea săpăturilor arheologice a fost asigurată din bugetul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, acestea fiind coordonate de dr. Dan Pop.
De asemenea, un colectiv format din dr. Tudor Tămaș, Codruța Valea și Eusebiu Székely de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie au continuat documentarea peșterilor din vecinătatea Custurii Cetățelei.
Lasa un raspuns