Oana Grigoruţ sau Oana Gregory “pentru a le fi mai uşor de pronunţat numele ei” are 17 ani şi a ajuns din Negreşti Oaş la Chicago, pe când avea 6 ani, împreună cu fratele şi părinţii ei. De acolo familia s-a mutat din nou, de această dată în Los Angeles pentru că Oana s-a dovedit a fi un copil foarte talentat, şi după primul rol în filmul “Spork” a primit şi premii.
Au urmat altele, în producţiile Disney “Kickin’ It” şi “Lab Rats” iar acum ea a obţinut şi joacă rolul principal în serialul “Crash & Bernstein”, unde o interpretează pe Amanda. Serialul se difuzează în 26 de ţări, iar în Romania va ajunge 2014.
“Sunt foarte mandră că sunt româncă”, îi mărturiseşte ea Danei Rogoz, căreia îi va povesti de anii copilăriei petrecuţi la ţară, la bunici şi se străduieşte să vorbească limba română cât mai corect. În plus, acasă în familie nu se vorbeşte niciodată engleza, iar mama ei găteşte tot timpul mâncare românească. În timpul liber, care îi mai rămâne după cele aproximativ 8 ore de filmări şi şcoală, Oana spune că e pasionată de dans şi îi place foarte mult să o asculte pe Andra.
Lasa un raspuns