În data de 13 august se marchează Ziua internațională a stângacilor, ocazie bună pentru a vorbi despre stângaci, care reprezintă aproape 13% din populația globului, dar sunt nevoiți să trăiască într-o lume în care totul este conceput pentru dreptaci, relatează joi huffingtonpost.fr.
Cele mai recente studii arată că înclinația oamenilor de a folosi preponderent o mână sau alta este dictată genetic, menționează publicația, care enumeră câteva dintre ideile preconcepute destul de răspândite despre stângaci.
Se spune că stângacii trăiesc mai puțin decât dreptacii.
La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, au fost publicate două studii în două mari reviste științifice — Nature și New England Journal of Medicine. Cercetătorii susțineau că că dreptacii trăiesc în medie cu nouă ani mai mult decât stângacii. ‘Aceasta nu înseamnă că utilizarea mâinii stângi implică un risc de moarte prematură’, spuneau atunci cei doi autori ai studiului, Diane Halpern și Stanley Coren. Însă, potrivit acelorași cercetători, tot stângacii ar fi de cinci ori mai susceptibili să moară într-un accident. Unul din motivele invocate este că lumea este făcută pentru dreptaci, niciun instrument nefiind conceput pentru stângaci. Un alt motiv ar fi că strângacii ar fi mai susceptibili să dezvolte probleme neurologice sau imunitare.
Stângacii trebuie însă să fie liniștiți fiindcă s-a dovedit că acele studii erau neadevărate. Intervievat de BBC în 2013 în legătură cu studiile respective, Chris McManus, profesor de psihologie la University College of London, a arătat că ‘greșeala lor a fost că s-au ocupat doar de morți’. În studiile lor, Halpern și Coren au analizat bazele de date ale unor persoane decedate. Statisticile nu sunt reale fiindcă la sfârșitul secolului al XX-lea numărul stângacilor a crescut mult în statistici, ca urmare a faptului că au fost în sfârșit acceptați de societate.
Un studiu mai recent, din 1994, arăta foarte clar că faptul de a fi stângaci nu se asociază cu o moarte prematură.
Se mai spune că stângacii câștigă mai puțini bani decât dreptacii.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
CELEBRARE: 13 august, Ziua internațională a stângacilor

Lasa un raspuns