Forfotă mare prin magazine. Cine nu s-a aprovizionat din timp cu de-ale gurii pentru pregătirea mesei de Paşte, aleargă pe ultima suta de metri să se încadreze în meniul specific sărbătorii pascale din care nu trebuie să lipsească jambonul, şunca, cărnăciorii, carnea de miel, ouale vopsite dar şi legumele. Însă toate acestea ne costă bani, dar şi timp şi energie.20 de lei kg de jambon, 19 lei kg de costiţă, 12 lei scoatem din buzunar pentru un kilogram de rasol de vită. Preţurile, spun cumpărătorii sunt accesibile, dar orcum ar fi ele, tradiţia e tradiţie şi nu putem întâmpina sărbătorile cu masa goală, măcar câte un pic din fiecare.
Vânzările merg mai bine decât întrâo zi obişnuită, dar parcă nu la fel de bine ca în alţi ani. E valabil şi pentru carne, dar şi pentru ouă sau cozonaci. Ouăle de casă pot fi achiziţionate începând de la 0, 7bani bucata, iar cozonacii din comerţ sunt expuşi la preţul de 6 lei bucata.Pentru miel scoatemm mai mulţi bani din buzunar 12 lei kg de miel viu.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
Ce punem pe masă de Paşte?

Lasa un raspuns