CE MĂSURI SE IAU: 10.000 de oameni au rămas fără curent la Carei de trei zile

CE MĂSURI SE IAU: 10.000 de oameni au rămas fără curent la Carei de trei zile

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, vrea să trimită Corpul de Control la Carei, în Satu Mare, unde de trei zile aproximativ 10.000 de locuitori nu au curent electric.
 O pană de curent a afectat oraşul Carei din cauza unei defecţiuni în sistemul de alimentare cu energie electrică. “ Vom analiza situaţia creată. Săptămâna viitoare Corpul de Control va merge la faţa locului. Bătaia de joc la adresa cetăţenilor este de neiertat. Cei vinovaţi trebuie să plătească”, a declarat la Digi24 ministrul Energiei, Andrei Gerea.
La rândul său, directorul de distribuţie din cadrul Electrica Transilvania Nord, Dragoş Buda, a precizat că defecţiunea ar putea fi remediată în cursul acestei seri, însă pentru ca astfel de defecţiuni să nu mai aibă loc ar fi nevoie de investiţii mai mari.
“Rezolvarea se va face prin investiţii ce vor începe în prima parte a acestui an “, a promis Dragoş Buda, într-o intervenţie televizată.
Gândul a scris că locuitorii din Carei au fost luminaţi doar de petarde şi artificii în noaptea de Revelion, din cauza unei pene de curent care a afectat oraşul.
Locuitorii oraşului Carei au petrecut Revelionul în beznă, după ce curentul a picat în jumătate din oraş, potrivit buletindecarei.ro.
Astfel, mii de români, care aveau bilete la diferite localuri, au petrecut noaptea dintre ani pe întuneric.
Situaţia este şi mai supărătoare pentru locuitorii din Carei, dat fiind că  s-au confruntat cu o altă pană de curent cu o zi înainte, din cauza unor avarii.  Sursa citată mai notează că oamenii s-au plâns că li s-au stricat centralele de apartament sau televizoarele, iar în seara de Revelion au rămas fără lumină şi încălzire.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.