CAVNIC: Se fac demersuri pentru înființarea unui centru de urgenţă SMURD şi a unuia de intervenţie operativă

CAVNIC: Se fac demersuri pentru înființarea unui centru de urgenţă SMURD şi a unuia de intervenţie operativă

Se fac demersuri spentru ca în oraşul Cavnic să funcţioneze, din această vară, un centru de urgenţă SMURD şi un centru de intervenţie operativă. În urmă cu două zile, Primăria Cavnic a transmis o adresă Ministerului Afacerilor Interne în care expune problema şi argumentează necesitatea funcţionării unui astfel de centru în oraş.
În urma unei întâlniri între inspectorul şef al ISU Maramureş şi primarul oraşului Cavnic s-a decis înfiinţarea unui centru de urgenţă SMURD în incinta Spitalului de Psihiatrie şi a unui centru de intervenţie operativă, precum şi dotarea acestora cu o maşină de prim-ajutor SMURD şi o maşină de pompieri. Consiliul Local al oraşului Cavnic a făcut demersuri şi a alocat fondurile necesare pentru demararea lucrărilor de amenajare la cele două centre. Termenul de predare a acestor lucrări este 15 iulie. Potirvit adresei remise Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul judeţului Maramureş există o singură maşină de pompieri disponibilă pentru a fi transferată în Cavnic dar care, din cauza gabaritului, nu poate fi utilizată în această locaalitate. În acest condiţii, autorităţile locale din Cavnic au solicitat repartizarea unei autospeciale de pompieri cu o capacitate maximă de 2.500 de litri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.