Categorie: Sport

Articol
ACS DE FOTBAL FEMININ BAIA MARE: Victorie zdrobitoare pentru junioare

ACS DE FOTBAL FEMININ BAIA MARE: Victorie zdrobitoare pentru junioare

Într-o demonstrație de forță, echipa U15 a ACS Fotbal Feminin Baia Mare a învins la pas echipa Asociația Athletic CS United Bihor, cu un scor zdrobitor de 6-1, consolidându-și poziția de lider în clasamentul categoriei. După o primă repriză în care Baia Mare și-a impus supremația pe teren, conducând cu 4-1 prin golurile marcate de...

Articol
ANUNŢ DE PARTICIPARE: în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniile cultură, tineret, sport

ANUNŢ DE PARTICIPARE: în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniile cultură, tineret, sport

Județul Maramureș invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile, fundațiile și structurile sportive constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, să depună proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniile: cultură, tineret...

Articol
HANDBAL: Minaur, învinsă în deplasare

HANDBAL: Minaur, învinsă în deplasare

Sala “Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost sâmbătă gazda partidei dintre SCM din localitate și CS Minaur Baia Mare, partidă din etapa a 21-a din Liga Florilor. Au fost două reprize distincte ca desfășurare: prima foarte dinamică și cu multe faza de poartă (s-a marcat de 35 de ori), iar o a doua mai apatică, cu...

Articol
VOLEI: Știința Explorări a câștigat al treilea meci cu U Cluj în play-out

VOLEI: Știința Explorări a câștigat al treilea meci cu U Cluj în play-out

Universitatea Cluj – Știința Explorări Baia Mare 0-3 (20-25, 15-25, 20-25), acesta a fost, iersi, scorul celei de-a treia partide din play-out dintre cele două echipe. Băimărenii au învins cu scorul general de 3-0 în această întâlnire și vor juca în continuare cu Unirea Dej pentru locurile 9-10. Universitatea Cluj și CSU UV Timișoara au retrogradat....

Articol
HANDBAL: Minaur s-a calificat în semifinalele EHF European Cup

HANDBAL: Minaur s-a calificat în semifinalele EHF European Cup

CS Minaur a fost învinsă în deplasare de echipa austriacă Bregenz Handball cu 30-28 (18-16) în a doua manșă a sferturilor EHF European Cup, dar s-a calificat la golaveraj, după ce a câștigat în tur cu 37-31. În semifinale echipa băimăreană o va întâlni pe Valur, din Islanda, care a trecut în sferturi de Steaua București....

Articol
TENIS: Simona Halep nu va fi în lot pentru confruntarea România – Ucraina din Billie Jean King Cup

TENIS: Simona Halep nu va fi în lot pentru confruntarea România – Ucraina din Billie Jean King Cup

Simona Halep nu va face parte din lotul României pentru partidele cu Ucraina din aprilie, în Billie Jean King Cup. ”Din motive medicale, Simona Halep nu va putea fi prezentă alături de echipa României la confruntarea din Billie Jean King Cup împotriva echipei Ucrainei”, a arătat Federaţia Română de Tenis pe pagina sa de Facebook. Sursa: FRT

Articol
HANDBAL: Meci de semifinale EHF European Cup pentru Minaur

HANDBAL: Meci de semifinale EHF European Cup pentru Minaur

Minaur s-a impus în prima manșă cu 37-31 în fața echipei austriece Bregenz Handball și are o șansă importantă de a se califica în semifinalele EHF European Cup. Manșa retur va avea loc în Handball Arena Rieden-Vorkloster din Bregenz, sâmbătă, 30 martie, de la ora 19.00. Partida va fi arbitrată de bulgarii Georgi Doychinov și Yulian...

Articol
FOTBAL: Minaur, doar un egal, după ce a condus cu 2-0

FOTBAL: Minaur, doar un egal, după ce a condus cu 2-0

Vineri, Stadionul Comunal din Sânmartin a fost gazda partidei dintre Lotus Băile Felix și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul primei etape din play-out, Liga 3, seria 10. Băimărenii au reușit un joc destul de solid, au condus cu 2-0, dar au pierdut două puncte pe final, când gazdele au reușit să egaleze. Minaur a...

Articol
ATLETISM: Nicoleta Sasu, la ACS Athletic Târgu Lăpuș, vicecampioană europeană cu echipa României

ATLETISM: Nicoleta Sasu, la ACS Athletic Târgu Lăpuș, vicecampioană europeană cu echipa României

Nicoleta Sasu, sportivă legitimată la ACS Athletic Târgu Lăpuș, a câștigat titlul de vicecampioană europeană alături de echipa României în cadrul Campionatelor Europene indoor desfășurate în Polonia, categoria Masters, proba cross country de 8 km. Din echipă au mai făcut parte Georgeta Romanciuc (Bistrița) și Alexandra Paula Ciul (Ineu).