Cât de aproape sunt de Pământ cele mai mari găuri negre descoperite până în prezent

Cât de aproape sunt de Pământ cele mai mari găuri negre descoperite până în prezent
Două găuri negre care au o masă mai mare de aproape 10 miliarde de ori decât cea a Soarelui – un record absolut – au fost descoperite în centrul a două galaxii uriaşe, situate la mai multe sute de milioane de ani lumină de Terra, potrivit unui studiu publicat luni în revista Nature.
Până la această descoperire, recordul era deţinut de o gaură neagră ce are o masă mai mare de 6,3 miliarde de ori decât cea a Soarelui, situată în centrul galaxiei în spirală M 87, una dintre cele mai mari galaxii din apropierea Căii Lactee. M 87 se află la o distanţă de 53 de milioane de ani lumină de Terra.
Cercetătorii Nicholas McConnell şi Chung-Pei Ma, de la Universitatea California din Berkeley, au descoperit o gaură neagră de 9,7 miliarde de ori mai mare decât Soarele, în centrul unei galaxii strălucitoare, NGC 3842, situată la o distanţă de peste 310 milioane de ani lumină de Terra.
O altă gaură neagră, "cu o masă comparabilă sau chiar mai mare", se află în centrul celei mai strălucitoare galaxii din aglomerarea galactică Coma, NGC 4489, la o distanţă de circa 330 de milioane de ani lumină de Terra.
Aceste două găuri negre sunt "mult mai mari" decât indicau previziunile savanţilor, ţinând cont de raportul dintre masa găurii negre, viteza de dispersie a stelelor şi luminozitatea din centrul galaxiilor gazdă, au precizat autorii studiului.
Aceste rezultate îi fac pe specialişti să creadă că procesele care se produc în timpul creşterii galaxiilor mari şi a găurilor negre ale acestora diferă de procesele care intervin în cazul galaxiilor mai mici.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.