CĂRȚILE ANULUI – Au intrat în competiție peste 40 de volume

La concursului „Cărțile anului”, organizat de Revista de Cultură „Nord Literar”, în parteneriat cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România au intrat în competiție peste 40 de volume, acoperind cele mai diverse genuri și domenii ale creației: de la proză, la poezie; de la critică literară, la critică de film; de la carte de istorie, la carte didactică.

Un juriu format din conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, lector. dr. Raluca Giurgiulescu, prof. dr. Delia Muntean și poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja, avându-l ca președinte pe scriitorul Vasile Igna a acordat următoarele premii.

1. Premiul „Cartea anului” a fost obținut de volumul aniversar „70 de ani de teatru în Baia Mare. O istorie în cuvinte și imagini”, coordonat de Radu Macrinici, Oltița Cîntec, Mihai Vălu și Ana Liliana Ilea;
2. Premiul pentru proză – Valeria Bilț, pentru volumul „Blestemat a fi oricare”;
3. Premiul pentru istorie literară – Gheorghe Glodeanu, pentru volumele „Istoria prozei fantastice românești” și „Fascinația lumilor fantastice”;
4. Premiul pentru critică literară – Terezia Filip, pentru volumul „Orbita epicului”;
5. Premiul pentru traduceri – Daniela Sitar-Tăut pentru volumul, „Contele de Chanteleine” (autor: Jules Verne);
6. Premiul pentru poezie – Ion Mariș, pentru volumul „Re-semnat”;
7. Premiul pentru monografie – Dorin Ștef, pentru volumul „Gârdani 600 de ani de atestare documentară”;
8. Premiul „Augustin Cozmuța” – Săluc Horvat, pentru volumul „Eminescu în memoria timpului”;
9. Premiul pentru istorie – Dorel Michiș, pentru volumul „Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”;
10. Premiu pentru critică de film – Nicolae Weisz, pentru volumul „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix”;
11. Premiul pentru restituiri – Ana Olos, pentru volumul „La povești în căsuca de paie. Mihai Olos visând la orașul-sat universal”;
12. Premiul pentru concept editorial inedit – Marian Ilea și Mircea Bochiș, pentru volumul „I se spunea Armeanul”;
13. Premiul pentru etnografie – Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu, pentru volumul „O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini”;
14. Premiul pentru interviu – Ramona-Ioana Pop, pentru volumul „Amintiri de MINAUR”;
15. Mențiune – Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul „Dezagregare”;
16. Mențiune – Ciprian Coc, pentru volumul „Orele regelui la Băiuț”;
17. Mențiune – Marian Hotca, pentru volumul „Teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.