CARAŞ-SEVERIN: Un autotir a intrat în coliziune cu un tren de persoane; 10 oameni au ajuns la spital

CARAŞ-SEVERIN: Un autotir a intrat în coliziune cu un tren de persoane; 10 oameni au ajuns la spital

Un autotir a intrat, joi, în coliziune cu un tren de persoane care circula pe ruta Oravița-Timișoara, accident ce s-a soldat, potrivit ultimelor informații, cu rănirea a zece persoane – pasageri în tren, mecanicul de locomotivă, dar și șoferul tirului.
 "Au fost aduse zece victime în urma unei tamponări dintre un tren și un tir, toate fiind stabile din punct de vedere hemodinamic. În momentul de față, persoanele respective se află în investigații. Nu par să aibă probleme deosebite, cel puțin risc vital nu pare să aibă niciunul", a declarat Emil Bunda, medic la Unitatea de Urgențe din Spitalul Județean de Urgențe din Reșița.
Dintre cele zece victime, trei sunt persoane de peste 70 de ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.