Cu șapte zile a fost prelungită măsura de carantină zonală pentru unitatea administrativ-teritorială Tăuții Măgherăuș cu localitățile aparținătoare (Băița, Nistru, Bușag, Merișor, Bozânta Mare și Ulmoasa). Față de măsurile stabilite anterior prelungirii carantinei zonale a fost limitată deplasarea cetățenilor în zona carantinată până la orele 20.00, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă); cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
- participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege; - alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- participarea la activități religioase;
- deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a datoriei;
- deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.
Slujbele religioase se desfășoară cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări etc.) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maxim 16 persoane (numărul ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă). Accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de cel puțin 2 m între persoane. Se oficiază evenimentele de stare civilă cu prezența a maxim 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

Lasa un raspuns