Când suporterii fac legea după cum vrea mușchiul lor

A fost vânzoleală, recent, la meciul din Superliga de fotbal dintre Sepsi și FC U Craiova, când suporterii olteni au dat cep unor scandări lipsite de bun-simț, gen ”afară cu ungurii din țară!”. Partida a fost oprită, iar, conform regulilor FRF, Sepsi a câștigat la masa verde. Din pricina unor așa-ziși suporteri, adică a unor bulumaci – scuzați exprimarea frustă, chit că este, totuși, delicată -, care aveau ”meciurile” lor cu patronul Mititelu de la Craiova, o competiție sportivă s-a transformat într-o manifestare de un prost gust aiuritor. N-aveau nicio vină jucătorii Craiovei că au pierdut meciul din cauza unor bezmetici care aveau de gând nu să-și încurajeze echipa, ci să se răfuiască, de fapt, cu acel Mititelu.

Trecem de la fotbal la handbal. La meciul dintre CSM București și Rapid, unul tot recent, galeria giuleșteană a făcut-o troacă de porci pe Cristina Neagu, liderul naționalei, o sportivă desemnată în patru rânduri cea mai bună handbalistă din lume. Explicația năucitoare a unui lider al galeriei rapidiste a fost că jupânii dăruitori de măscări din tribune nu aveau nimic cu sportiva Neagu, ci cu omul Cristina Neagu, care declarase odinioară ceva ce nu le picase bine la mațul gros, la pipotă, la coada calului. Adică după ce că ar trebui să se simtă cumva cu musca pe căciulă, pe șapcă, pe ce o fi, dumnealui ne ia și de prostovani. Hai, măi maestre, chiar așa?!

Sunt două recente exemple triste din sportul nostru, în care niște buimaci frustrați, care se consideră suporteri, veștejesc ideea de sport. Își exprimă frustrările într-un mod golănesc, fiindcă așa consideră ei că își arată puterea. Puterea inteligenței nu au cum să și-o arate, întrucât e posibil ca mintea să le fie mai mică decât cea a unui gândac (asta ținând seama că gândacul n-are cum să aibă minte). Ce să faci cu astfel de frustrați? Să nu-i mai lași să intre în arenele sportului, să-i trimiți acasă de la poarta stadionului ori a sălii, să-și verse umorile toxice în sufrageria lor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.