Video|Campanie de curățenie în Sighet, la care pun umărul și elevii

Vineri, 5 aprilie, se face curățenie în Sighetu Marmației. Primăria în parteneriat cu școlile și liceele din oraș a demarat o campanie de curățenie prin care se dorește igienizarea mai multor zone din oraș. Astăzi la Primăria Sighet a avut loc o întâlnire  pe această temă între reprezentanții administrației locale și directorii de școli. La această activitate vor participa toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal din Sighetu Marmației care vor fi repartizate pe zone.

Viceprimarul Ildiko Bereș a mărturisit că prin această acțiune se dorește conștientizarea cetățenilor privind importanța curățeniei pe spațiile verzi și pe străzile din oraș.

Înainte de a ieși în teren pentru acțiunea de curățenie, elevii vor fi instruiți de cei care îi vor și supraveghea.

Administrația locală sigheteană le cere cetățenilor să arunce gunoiul numai în spațiile amenajate în acest sens și să nu depoziteze deșeri în păduri, parcuri sau pe malurile râurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.