CAMPANIE DE 10: Primăria Baia Sprie, oficial liberală după alegerile parțiale din 11 iunie

CAMPANIE DE 10: Primăria Baia Sprie, oficial liberală după alegerile parțiale din 11 iunie

 Primăria Baia Sprie devine, oficial, liberală, după alegerile parțiale din 11 iunie. Alin Bîrda a reușit că câștige mandatul de primar în urma scrutinului, susținut de PNL Maramureș și fostul primar al orașului, Dorin Pașca. 

După ce au rămas fără candidat la Ulmeni, liberalii maramureșeni și-au concentrat atenția doar asupra campaniei electorale de la Baia Sprie, candidatul susținut de aceștia, Alin Bîrda, reușind să câștige bătălia electorală în care au fost înscriși 9 candidați. 
”Este o victorie extrem de importantă pentru noua echipă a PNL Maramureș. Ceea ce Alin Bîrda a propus băiesprienilor, proiectele pe care le-a propus, echipa pe care a construit-o, au fost practic elementele câștigătoare ale acestei campanii. Campania pe care PNL Maramureș și PNL Baia Sprie împreună cu Alin Bîrda și domnul Pașca au dus-o în Baia Sprie a fost una elegantă, una transparentă, bazată pe proiecte pentru oameni și nu pe atacuri la persoane și nu pe tot felul de lucruri suburbane cu care ne-am obișnuit din partea altor candidați”, a declarat președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan.
Proiectele lui Bîrda pentru Baia Sprie nu sunt puține, dar acesta recunoaște că dorește să își concentreze atenția în primul rând asupra serviciului public din cadrul primăriei. 
”O să muncesc foarte mult astfel încât să nu dezamăgesc încrederea care mi-a fost acordată și sper să ne mai întâlnim în astfel de ocazii și tot cu zâmbetul pe buze să fim în sensul în care Baia Sprie să se transforme în orașul care merită să fie”, a menționat primarul ales al orașului Baia Sprie, Alin Bîrda.
Pe toată durata campaniei electorale, Alin Bîrda a avut susținerea fostului primar, Dorin Pașca. Acesta a declarat că nu mai ia în considerare o candidatură la alegerile din 2020, dacă Alin Bîrda va reuși să ducă mai departe proiectele pentru dezvoltarea fostului oraș minier. 
”Dacă Alin și echipa lui vor reuși să se ridice la nivelul la care cred eu că trebuie să se ridice, nu voi mai candida la Primăria Baia Sprie. Probabil că o să găsesc alte orizonturi, nu neapărat politice. Să zicem că eu mi-am purtat crucea suficient și mai trebuie să o poarte și alții”, a declarat fostul primar al orașului Baia Sprie, Dorin Pașca. 
Dorin Pașca și-a dat demisia din funcția de primar la sfârșitul anului trecut. A  fost găsit incompatibil și în conflict de interese pentru că și-a angajat fratele tocmai în primăria pe care o conducea. Din acest motiv, la Baia Sprie au avut loc ieri alegeri parțiale. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.