Campania de depunere a cererilor unice de plată în sectorul agricol demarează la 1 martie 2019

Începând cu data de 1 martie 2019, Agenția de Plăți in Intervenție în Agricultură (APIA), instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MDRAP) va demara campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2019, iar campania de primire a cererilor se va încheia, obligatoriu, la data de 15 mai 2019.

Unul dintre principalele obiective ale Programului de Guvernare în domeniul agriculturii îl constituie plata la timp a tuturor subvențiilor către fermieri, buna informare a acestora reprezentând o premisă pentru derularea în condiții optime a acestui demers și, implicit, a procesului de absorbție a fondurilor europene dedicate sectorului agricol din România. De reușita acestei acțiuni va depinde în totalitate posibilitatea acordării la timp și în întregime a subvențiilor pentru toți fermierii din județul Maramureș, a precizat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea. Oficialul guvernamental transmite o rugăminte tuturor primăriilor și instituțiilor locale aflate în relație directă cu cetățenii, de a depune toate diligențele pentru ca această informație să ajungă la toți beneficiarii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.