În urma votului din Camera Deputaților, ziua de 30 noiembrie este declarată Ziua națională a Tezaurului uman viu.
Proiectul pe care l-a votat Călin Bota, deputat PNL Maramureș alături de colegii liberali vizează creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor patrimoniului cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al publicului larg, precum şi promovarea acelor persoane care transmit un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate.
Astfel, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestările culturale, artistice sau educaţionale dedicate acestei zile.
”E important să avem grijă și de patrimoniul imaterial, pentru că este parte din valorile și identitatea noastră națională.

Lasa un raspuns