Proiectele de dezvoltare a Maramureșului, aflate în execuție, sunt atacate constant în ultima vreme de către Zetea&Co, care nu înțeleg că oamenii fac deja diferența între vorbe și fapte. Câtă vreme aeroportul băimărean a fost condus de omul PSD, acesta s-a conformat din plin directivei de partid și a frânat cât a putut derularea proiectelor. După schimbarea directorului care poartă în suflet cei trei trandafiri, lucrările la noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș au luat avânt, ceea ce a creat mare deranj în PSD-ul local, tonul fiind dat chiar de președintele Gabriel Zetea, care a început să lanseze minciuni în spațiul public.
Mitoman din fire, Zetea a declarat că se pierd toți banii, iar județul intră în faliment, teza sa fiind preluată și de trepădușii de serviciu din jurul său. Pare că Zetea trăiește într-o lume paralelă – ca să nu spun în necunoaștere – căci această regulă era valabilă doar pentru proiectele care nu ating indicatorii asumați la momentul finanțării (e de discutat de ce oare la licitație directorul aeroportului, cel cu PSD în suflet, a încercat să fixeze termene de execuție care să blocheze finanțarea). Spre informarea lui Gabriel Zetea și a trepădușilor care îl secondează, îi informez că alta este regula: cât ai făcut până la termenul de finalizare se decontează din bani europeni. Dacă mai sunt lucrări de executat, acestea se fac din fondurile beneficiarului. Iar dacă tot se laudă cu prietenii săi din Guvern, poate se informează și Gabriel Zetea că se poartă discuții, la nivelul executivului, în mai multe ministere, despre alocarea de la bugetul de stat, în anul 2024, a unui ajutor de stat celor 14 aeroporturi care sunt în lucru, pentru că niciunul nu va reuși să deconteze întreaga sumă nerambursabilă contractată din POIM.
Prin urmare, în niciun caz nu se pierd 28 de milioane de euro, pe care le clamează Gabriel Zetea. Și, pentru că dovedește că are memorie scurtă, îi reamintesc că aceasta este suma pe care Zetea chiar primit-o de la guvernul liberal în 2 mai 2020, prin OUG nr. 60/2020, pentru a salva proiectul cu deșeurile și județul de la un real faliment. La vremea aceea, eu eram de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, iar Ionel Bogdan era secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului, și împreună am făcut demersuri în guvern pentru asigurarea banilor necesari pentru proiectul de la Fărcașa. Ce a făcut Zetea cu acei bani? NIMIC! Nimicul, este de fapt specialitatea sa, pentru că după patru ani de mandat se poate „lăuda” doar cu recepționarea a 15 km de drum județean.
Înțeleg că e frustrant când compari cei 15 km de drum județean reabilitați de administrația PSD în patru ani de mandat și proiectele de sute de milioane de euro la care se lucrează intens în Maramureș. E frustrant să fii reprezentantul unei administrații care nu a făcut nimic, timp de patru ani, pentru a îmbunătăți viața maramureșenilor.
E o mare diferență între liberalul Ionel Bogdan, care a făcut toate demersurile necesare pentru ca guvernul să dea bani, în 2020, contracandidatul său în alegerile locale, punând interesele județului mai presus de cele politice, și pesedistul Gabriel Zetea, care e preocupat doar să atace toate proiectele de dezvoltare a județului și să încerce să le împiedice.
Maramureșenii nu mai pot fi însă păcăliți cu focuri de artificii și cu ordine pe unitatea date în PSD Maramureș de cei care nu pot înțelege că diferența este făcută de fapte. Iar faptele arată că Maramureșul se dezvoltă, Maramureșul se modernizează, Maramureșul devine atractiv pentru investiții, în ciuda lui Gabriel Zetea și a trepădușilor săi de serviciu.
Biroul de presă
Deputat Călin Bota
Lasa un raspuns