Călin Bota, PNL: Există potențial pentru creșterea și diversificarea relațiilor economice cu Georgia

Camera Deputaților a primit, marți 31 mai delegația parlamentară din Georgia condusă de Nikolosz Samkharadze, președinte al Comisiei pentru relații externe, membru al Comisiei pentru integrare europeană și al Grupului parlamentar de prietenie Georgia-România.

România este un partener pe care poporul georgian se poate baza în parcursul său spre integrarea europeană și euroatlantică”, – a transmis Călin Bota, deputat PNL Maramureș în calitate de   vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

Anul acesta, pe 25 iunie, se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Georgia iar dialogul politic între cele două țări este pe un trend ascendent.
România rămâne consecventă și susține ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, în granițele recunoscute internațional.Cu privire la relațiile bilaterale, apreciem că există potențial pentru creșterea și diversificarea relațiilor economice. Georgia reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României din zona Caucazului de Sud, însă potențialul de creștere a comerțului bilateral nu este suficient exploatat.Anul acesta, România finanțează în Georgia asistență în domeniul educației, în domeniul electoral, în domeniul drepturilor omului, democrației, statului de drept, în domeniul gestionării situațiilor de urgență și în domeniul infrastructurii economice pentru sistemul energetic.Vom continua să sprijinim Georgia în aspirațiile sale europene, precum și în ceea ce privește stabilirea unei cooperări bazată pe merite în implementarea reformelor,” – a adăugat Călin Bota

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.