”Știm cu toții vechiul proverb romanesc: „Un nebun aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi nu o pot scoate”. Cam așa se întâmplă acum lucrurile şi cu găsirea măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar.
Adrian Câciu, talentatul ministru al Finanțelor din 2022, şi când vorbesc de talent nu mă refer la aptitudinile sale de finanțist, ci la cele de interpret karaoke în cluburile bucureștene, a făcut, după cum l-a tăiat capul şi după cum i-a dictat partidul, un buget total nerealist, în care a supraestimat veniturile bugetare şi a subdimensionat cheltuielile din 2023. Un buget pentru care nu s-a consultat cu specialiștii, doar cu partidul orientat spre măsuri populiste.
Astăzi, ne chinuim să găsim soluții pentru a nu distruge afacerile şi pentru a reuși menținerea deficitului în norme care să nu afecteze fondurile europene pe care țara noastră le are la dispoziție.
PSD trebuie să dezbrace haina ipocriziei politice, să îşi asume responsabilitatea pentru dezastrul bugetar al ministrului Câciu şi să accepte soluții pentru reducerea deficitului bugetar care să nu afecteze în cele din urma creșterea economică.
Țin să le reamintesc liderilor PSD şi dezinformatorului de serviciu, deputatul Gabriel Zetea, că guvernările conduse de premieri liberali au reușit în ultimii doi ani creșteri economice importante, de 5,9% în 2021 şi de 4,7% în 2022, creștere record pentru investițiile străine directe în 2022, de peste 10 miliarde de euro şi alocări bugetare record pentru investiții în 2021 – 61 miliarde de lei şi în 2022 – 90 miliarde lei. Iar la capitolul competență, Gabriel Zetea ar trebui să îşi amintească că la finalul celor patru ani de mandat la șefia CJ Maramureș a bifat doar 15 km de drum reabilitați. O „performanță” administrativă care nu poate fi trecută cu vederea, la fel şi faptul că inițierea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv pentru România a fost rezultatul politicii economice a guvernului Dăncilă”, – a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.
Lasa un raspuns