Călin Bota, PNL: Anul acesta sărbătorim pentru prima dată în mod oficial Ziua Independenței României
În urma unei inițiative liberale, anul acesta sărbătorim pentru prima dată în mod oficial Ziua Independenței României pe 10 mai, punând astfel capăt unei mistificări istorice, care data din vremea comunismului.
”Pentru români, ziua de 10 mai marchează trei momente importante din istoria noastră: dobândirea independenței de stat în 1877, urcarea pe tron a lui Carol I în 1866 și proclamarea Regatului României în 1881. Sunt momente care au stat la baza construirii statului român modern și la dezvoltarea țării.
Astăzi, în zi de sărbătoare, ne gândim cu mândrie la aceste evenimente istorice importante și le suntem recunoscători înaintașilor noștri pentru sacrificiile făcute. Privind spre viitor, suntem datori generațiilor viitoare cu o Românie puternică, modernă, profund ancorată valorilor europene.
La mulți ani, România!” – a spus Călin Bota, deputat PNL Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.