Călin Bota, PNL: 200 de copii la evenimentul de final din cadrul proiectului „7 arte în 7 sate – moșteniri culturale în comuna Șișești”

Multă energie pozitivă și mult talent la evenimentul de final al atelierelor de vară pentru copii, organizate în cadrul proiectului „7 arte în 7 sate – moșteniri culturale în comuna Șișești”.

În cadrul proiectului, peste 200 de copii au participat la activități de creație, pictură, literatură, poezie, dans, muzică și desen, toți fiind încurajați să-și dezvolte creativitatea și să cunoască istoria comunei în care locuiesc.

”Alături de primarul comunei Șișești, Tentis Ioan Mircea, de viceprimarul Costin Gavril și de deputatul Florin Alexandru Alexe, i-am felicitat pe copii pentru talentul și implicarea lor și i-am încurajat să persevereze și să prețuiască istoria locului în care s-au născut.

Proiectul cultural a câştigat finanţare de la Administrația Fondului Cultural Național, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.