CĂLDURĂ MARE: Se lasă cu întârzieri ale trenurilor

CFR Călători informează că urmare a fenomenelor meteo extreme de caniculă și disconfort termic accentuat, care se înregistrează pe toate secțiile feroviare, compania CFR SA –  managerul infrastructurii aplică restricții de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor.

”Această măsură aplicată de managerul infrastructurii este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar și este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România. Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 – 55 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

CFR Călători le face unele recomandări pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.