Căldură mare, monșer!

Se știe – vara este dușmanul politicii – cel puțin pe plaiurile mioritice. Parlamentarii sunt în vacanță. Societatea civilă le ține isonul răsfățându-se la soare, de la Vama Veche la Saint-Tropez (depinde de care parte a baricadei se află – cei de la ICR își permit vacanțe mai exotice). Până și televiziunile de știri se tabloidizează și în lipsa știrilor politice transformă orice eveniment monden într-o chestiune de importanță națională.
În schimb băieții de la ”servicii” nu dorm. În primul rând pentru că sub însemnul uniformei și a jurământului militar nu poți dormi în post. În al doilea rând pentru că bugetele serviciilor în chestiune, în creștere fiece an indiferent de barometrul crizei economice, permit aer condiționat în încăperile vopsite în alb, unde băieți cu ochi albaștrii întocmesc planuri și contraplanuri la comanda șefilor, cu toții aflați în garda pretoriană a lui Zeus.
Tradițional, vara era acaparată de agenda politică stabilită în deal la Cotroceni. Vara 2011 a fost vara dezbaterilor pe chestiunea regionalizării României. Perdea de fum menită să mascheze progresele pe care USL le marca pe plan organizațional dar care a fost întoarsă împotriva celui care a lansat-o odată cu inițierea referendumurilor județene de către USL, pentru ca populația să se pronunțe asupra oportunității comasării județelor în viziune pedelistă.
Anul acesta vara ar fi urmat să se desfășoare sub semnul ”copy/paste” și al lui ”hit and run”. Al dosarelor gata pregătite pentru principalii lideri USL, gata să explodeze la comandă, înăuntrul și în afara țării. Dosare care pe de o parte să devieze atenția USL de la actul de guvernare înspre apărarea imaginii propriilor lideri, iar pe de altă parte să arate opiniei publice că USL=PDL, sau mai rău. Odată dezumflată o astfel de bombă mediatică, alta urma să îi ia locul și tot așa, într-un  război pe care ”civilii” de la USL nu aveau cum să îl câștige, fiind confruntați cu ”profesioniștii” serviciilor.
Iar toamna avea să găsească un USL slăbit în plan simbolic, impotent în planul guvernării (las’ că și fără presiunea mediilor portocalii unii dintre miniștrii guvernului Ponta nu au excedat prin profesionalism și eficiență) și gata frăgezit pentru ca în confruntarea electorală să nu obțină acel 51% care să îi garanteze guvernarea. Cu atât mai mult cu cât președintele Băsescu ar fi urmat să desemneze primul ministru. Iar scenariul unui PDL urcat la 25% și a unui USL sub 50% ar fi însemnat pentru maeștrii planificatori ai serviciilor posibilitatea ascenderii, sub o formă sau alta, a PDL la guvernare.
Acestui potențial scenariu USL i-a replicat în forță. Este adevărat, au fost necesare eforturi uriașe de a convinge pe toți liderii USL că o ripostă în forță a USL nu este numai oportună, ci și necesară, vitală chiar. Efortul și meritul convingerii îi aparțin în special lui Crin Antonescu. Firesc. La urma urmei, când se va trage linia se va putea spune despre prima parte a activității la cel mai înalt nivel a lui Antonescu: în perioada 2006-2012, Crin Antonescu a fost inamicul politic cel mai redutabil al președintelui Traian Băsescu, eforturile sale încununându-se în iulie 2012 prin destituirea acestuia în urma unui referendum.
Înlocuirea președinților Senatului și Camerei Deputaților, ordonanța de urgență care limitează atribuțiile CCR, modificarea legii referendumului, votul în plenul reunit al Parlamentului asupra suspendării lui Băsescu, toate acestea nu sunt decât pașii necesari înspre căderea lui Traian Băsescu. Președintele care a însemnat pentru România nu numai trecerea prin deșertul crizei economice ci și atingerea unei cote fără precedent în ceea ce privește decăderea morală – atât a clasei politice, cât și a societății civile. Băsescu nu doar și-a adus (prin voluntarism și incompetență – a lui proprie dar și a guvernelor Boc) un aport deloc de neglijat la potențarea efectelor crizei economice și la întârzierea ieșirii din marasmul economic; dar prin activitatea sa și celor din anturajul său a contribuit din plin și la coruperea a tot ce a intrat în contact cu puterea portocalie: deputați și senatori, judecători și procurori, intelectuali de subțire și oameni din media, fețe bisericești și oengiști.
Eliminarea lui Traian Băsescu pe cale democratică din viața politică românească (este greu de crezut că, demis prin referendum, Băsescu se va putea reinventa politic, sau ca PDL-ul lui Blaga îi va accepta reîntoarcerea devreme ce Băsescu nu va mai putea fi o locomotivă politică) va duce la însănătoșirea pe termen scurt a acesteia. Va fi o gură de aer proaspăt pentru toate partidele, inclusiv pentru un PDL pe care Băsescu l-a făcut partid exponențial, pentru ca tot Băsescu să îl prăbușească în mlaștinile deznădejdii.
Desigur, nu va fi o luptă ușoară. Băsescu va lupta precum un animal încolțit și este de crezut că dosarele amintite mai sus vor fi deversate asupra realității politice românești nu eșalonat de-a lungul a două luni de vară, ci de-a valma în cele două săptămâni pe care guvernul le va rezerva campaniei referendare. USL trebuie să se concentreze la maximum. Desigur, nu este o problemă ca voturile pentru demiterea lui Băsescu să fie substanțial mai multe decât acelea favorabile menținerii acestuia în funcția de președinte al României. Dar nu este suficient. Diferența trebuie să fie zdrobitoare, pentru ca victoria USL să nu fie doar o victorie politică, ci și una simbolic-morală. Căci la urma urmei, prin suspendarea și destituirea lui Traian Băsescu USL dovedește, în sfârșit, că este mandatarul moral al tuturor mișcărilor din iarna acestui an, mișcări care și-au desfășurat acțiunile sub lozinca ”JOS Băsescu!” Iar căderea președintelui jucător ar demonstra că revoluția lui Crin Antonescu, Revoluția Bunului Simț, mai are o șansă să se îndeplinească.
Ne așteaptă deci o vară nu numai călduroasă termic. Dar și fierbinte politic. Atacuri și contra-atacuri, manifestații și contra-manifestații, idealuri și țeluri ignobile, vom avea de toate. Va fi un anotimp ”interesant” – interesant în sensul proverbului chinezesc ”să mă ferească zeii de vremuri interesante.” Dar sunt convins că atât politica cât și societatea românească au nevoie de acest moment al adevărului.
Singurul lucru pe care nu îl doresc este ca la sfârșitul acestor lupte seculare ce vor dura două-trei luni, să nu ne pupăm cu toții în Piața Independenței. Nu. Mie mi-ar plăcea ca unii să meargă la fierărie (adică la muncă, oricare ar fi aceea) iar ceilalți la brutărie. Mitică știe de ce!