Ca în fiecare an, pe 6 august credincioşii greco catolici din Bârsana se adună în număr mare pentru a cinsti hramul Bisericii de pe Valea Caselor

Ca în fiecare an, pe 6 august credincioşii greco catolici din Bârsana se adună în număr mare pentru a cinsti hramul Bisericii de pe Valea Caselor

Ca în fiecare an, pe 6 august credincioşii greco catolici din Bârsana se adună în număr mare pentru a cinsti hramul Bisericii de pe Valea Caselor. Enoriaşii se vor bucura să primească în mijlocul lor şi pe episcopul Vasile Bizău. Hramul Bisericii Schimbarea la Faţă va fi sărbătorit într-un loc minunat la jumătatea distanţei care leagă Bârsana de localitatea Coştiu, pe o colină, acolo unde a fost ridicat ca semn de recunoştinţă închinat Lui Dumnezeu acest frumos lăcaş de cult. Aici se oficiază în fiecare duminică începând de la ora 9:00 Sfânta Liturghie.“Muntele este prin excelenţă locul întâlnirii omului cu Dumnezeu.Patru mari evenimente din viaţa Mântuitorului Isus Hristos au avut loc pe munte. Unul dintre aceste evenimente este şi Schimbarea la faţă . Într-adevăr acest loc îţi insuflă o predispoziţie spre meditaţie şi reflecţie, aici omul se simte mai aproape de Dumnezeu În acest loc cerul şi pământul se simt mai aproape prin fiinţa umană care prin rugăciunea sa, leagă umanul de divin “, spune preotul paroh dr. Codrea Ioan.La sărbătoare sunt aşteptaţi să participle peste 1000 de credincioşi . Sfânta Liturghie se va încheia cu o Agapă Frăţească. Credincioşi din Maramureş Istoric vor organiza un pelerinaj spre acest lăcaş de cult ca un act de penitenţă, pentru a merge în rugăciune şi în spirit de evlavie. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.