Parlamentarii așteaptă intrarea în plen a proiectului de buget pentru anul 2019. Redactat cu o întârzire de 3 luni, documentul este fundamentat pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8%, un curs al euro de 4,67 de lei şi un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB.
Deputatul USR Maramureș, Vlad Emanuel Duruș, are rezerve în ceea ce privește coerența și sustenabilitatea cifrelor cuprinse în proiectul de buget și a scopului în care el a fost construit. „Este un buget pentru România? Nu! Este un buget pentru baronii PSD. O spun, indirect, toți primarii. Administrațiile locale vor pierde bani prin transferul unor cheltuieli care în acest moment cad în sarcina Guvernului. Pe de altă parte, la nivelul Consiliilor Județene, acolo unde conduc baronii PSD, precum și la nivelul Secretariatului General al Guvernului, sunt alocate sume suplimentare cu care vor putea constrânge politic și controla autoritățile locale. Vorbim despre un șantaj la primarii care devin neascultători. Politica din partid pentru menținerea lui Dragnea în funcție este transferată, pentru supraviețuirea electorală, în administrație”.
Duruș face referire și la cifrele din buget, considerate aiuristice. Fundamentarea bugetului pe o creștere economică de 5,5% pare o utopie pentru starea actuală a economiei. Pornind de la datele de prognoză ale INS din 2018, se observă o scădere constantă a previziunii de creștere economică: 6,1% în aprilie, 5,5% în iulie, 4,5% în noiembrie. Vorbim de un trend descendent pe 2018, care s-a amplificat pe final de an. În aceste condiții, o creștere de 5,5% în 2019 este neverosimilă. Parcursul economiei românești trebuie privit și în contextul trendului european, unde Italia a intrat în recesiune, iar alte trei mari puteri sunt pe cale să înregistreze contaperformanțe similare. „Dacă nu ții cont de aceste aspecte și angajezi cheltuieli pe previziuni nefundamentate, arunci țara în haos. Este ceea ce s-a întâmplat în 2009 cu Tăriceanu prim-ministru, susținut de PSD. Episodul se repetă, cu aceiași oameni”, a remarcat deputatul USR, Vlad Duruș.
Biroul comunicare,
Cabinet parlamentar deputat Vlad Emanuel Duruș
Lasa un raspuns