Ieri, s-a desfăşurat acţiunea comună de evaluare a efectivelor de capre negre din masivul Munţii Rodnei, organizată de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, la care au participat jandarmii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Borşa.
Acţiunea s-a planificat şi executat în baza Legii nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, a "Protocolului de colaborare între Jandarmeria Română, nr. 50.851 din 12.12.2014 şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice , nr. 6436 din 12.12.2014" şi a Programului acţiunii de evaluare a efectivelor de capră neagră din fondurile cinegetice suprapuse parţial peste raza Parcului Naţional Munţii Rodnei.
În acţiunea de estimare a efectivelor de capră neagră din fondurile cinegetice suprapuse parţial peste raza Parcului Naţional Munţii Rodnei, reprezentanţii Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, au fost sprijiniţi de către jandarmii Postului Montan Borşa şi reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor de profil cu responsabilităţi în domeniul cinegetic.
Acţiunea a demarat prin şedinţa comună de informare la sediul Ocolului Silvic Borşa – punct de lucru A.P.N.M.R., la ora 06:00 şi s-a desfăşurat simultan pe o serie de trasee stabilite, pentru a evita înscrierea dublă a unor exemplare. Pe întreaga durată a acţiunii, condiţiile meteo – specifice anotimpului de iarnă, au fost favorabile observării exemplarelor de capre negre existente în aria protejată a Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
BORŞA: Jandarmii montani, participanţi la acţiunea de evaluare a caprelor negre din Munţii Rodnei

Lasa un raspuns