Două persoane au murit, ieri, în urma unui accident care s-a produs în zona Valea Caselor din Borşa. Un bărbat aflat cu maşina pe un teren viran a pierdut controlul volanului şi s-a rasturnat. În urma impactului, cei doi pasageri aflaţi în maşină au murit, iar şoferul a suferit mai multe leziuni.
“Ieri, 29 iunie, la ora 14.41, un bărbat a sesizat poliţia prin apelul unic de urgenţă 112 că în zona Valea Caselor din Borşa s-a răsturnat un autoturism de teren şi mai multe persoane au fost rănite. La faţa locului poliţiştii au constatat că un bărbat de 49 de ani, din Borşa, care se deplasa cu un autoturism pe un teren viran, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat”, a declarat subinspectorul de poliţie Florina Meteş.
Unul dintre pasageri, în vârstă de 81 de ani, a murit pe loc, iar cel de-al doilea, o femeie în vârstă de 73 de ani, a decedat la spital. Bărbatul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, iar poliţiştii au constatat că acesta consumase alcool. Cercetările continuă în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
BORȘA: Două persoane au murit după ce o mașină s-a răsturnat pe un teren viran

Lasa un raspuns