Orice persoană implicată într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a altei persoane este obligată să anunţe poliţia în cel mai scurt timp posibil, să nu modifice sau să nu şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. Conform art. 338 din Codul Penal, nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Nu în acest fel a procedat ieri, 07 ianuarie conducătoarea unui autoturism, care după ce a accidentat grav un pieton, a fugit de la faţa locului. Poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 că la ora 17.50, pe strada A. I. Cuza din localitate s-a produs un accident soldat cu victimă iar conducătoarea auto a părăsit locul faptei.
În timp ce traversa strada pe direcţia de mers Suceava-Moisei, un borşan de 20 de ani a fost surprins şi accidentat de un autovehicul aflat într-o depăşire. În urma impactului, conducătoarea auto nu a acţionat legal şi moral, continuându-şi deplasarea către domiciliu, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Suferind leziuni grave, tânărul accidentat a fost transportat la Spitalul oraşului Borşa urmând a fi transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. „Constantin Opriş” din Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale.
După câteva ore de la producerea evenimentului, la sediul Poliţiei din Borşa s-a prezentat o femeie de 32 de ani din aceeaşi localitate, care a declarat că ea a condus autoturismul implicat în producerea accidentului.
Cercetările efectuate de poliţişti au constatat că plăcuţele de înmatriculare ce erau aplicate pe autoturism au fost atribuite unei alte maşini şi aveau valabilitatea expirată din data de 07 noiembrie 2012. Mai mult, autoturismul figura ca fiind radiat din circulaţie din data de 31 ianuarie 2014.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals, vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.
Poliţiştii consideră incalificabilă situaţia în care, un conducător auto implicat într-un accident rutier cu persoane rănite părăseşte cu laşitate şi fără motivaţie legală locul faptei, lăsând în urma sa victimele neajutorate. Ei atrag atenţia asupra faptului că în unele situaţii, viaţa persoanelor accidentate atârnă de câteva măsuri de prim ajutor şi le recomandă conducătorilor auto să fie responsabili în cazul în care sunt implicaţi în asemenea situaţii.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
BORŞA: A accidentat un tânăr de 20 de ani şi a fugit de la locul accidentului

Lasa un raspuns