Un obuz de aviaţie de aproximativ o sută de kilograme din cel de-al doilea război mondial a fost descoperit, joi, pe un şantier din municipiul Galaţi, unde se construieşte un mall, reprezentanţii Primăriei spunând că persoanele care locuiesc în zonă vor fi evacuate. Obuzul de aproximativ o sută de kilograme a fost descoperit pe un şantier de pe bulevardul George Coşbuc din Galaţi, unde se construieşte un mall.
Imediat la faţa locului au ajuns pirotehniştii, care au izolat zona, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi spunând că există posibilitatea ca bomba să fie detonată la faţa locului, pentru că transportul acesteia ar presupune riscuri mari.
"Urmează ca autorităţile locale, în colaborare cu echipa de pirotehnişti ISU de la Ciolpani, care se află în drum spre Galaţi, să decidă ce se va întâmpla în acest caz. Există posibilitatea ca bomba să fie detonată pe loc din cauza riscurilor presupuse de mutarea bombei, ceea ce va impune evacuarea localnicilor din zonă. În acest caz se poate impune sistarea oricăror activităţi şi evacuarea pe o rază de un kilometru şi se va crea un dispozitiv de evacuare în acestă situaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
BOMBĂ de aviaţie de 100 de kilograme, descoperită pe un şantier din Galaţi. Locuitorii din zonă vor fi evacuaţi

Lasa un raspuns