Locatarii blocurilor ANL din Baia Mare sunt, în general, persoane sau familii tinere care se luptă să-și facă un viitor în viață, muncind din greu pentru a progresa profesional și social într-un context tot mai dificil generat de inflație și explozia prețurilor la utilități.
”Acum câteva luni, am cerut executivului Primăriei Baia Mare să demareze proiectul de contorizare individuală a gazului, apei reci și calde, astfel încât fiecare locatar/familie să plătească doar ceea ce se consumă în mod real. Acest demers este necesar în condițiile în care valoarea facturilor pe luna aprilie se cifrează la sume imense pentru posibilitățile materiale ale tinerilor chiriași din locuințele ANL. Câtă apă caldă și pentru ce, a putut consuma o familie cu doi copii, pentru a justifica o factură în valoare de 600 lei, o lună fără încălzire dar cu costuri imposibil de explicat la restul utilităților. În momentul de față a fost obținut Certificatul de Urbanism și se așteaptă o estimare a costurilor de la Direcția Generală a Primăriei pentru a se putea rectifica bugetul municipiului, pași obligatorii dar care parcă sunt realizați cu cel mai mic interes.
Lasa un raspuns