Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat care transporta un autovehicul ce figurează ca fiind furat din Anglia. Mașina, un BMW, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.
Ieri, 22 august a.c., în jurul orei 23.00, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în PTF Petea, cetăţeanul român Viorel U., în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza județul Suceava, conducând o autoutilitară marca Mercedes, cu remorca, în care se afla un autoturism BMW.
În urma unor verificări specifice a rezultat faptul că autoturismul BMW figura în bazele de date ca fiind furat din Anglia din luna iulie 2013.
Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un document din care reiese că autoturismul a fost cumpărat de la o firmă din Marea Britanie. Totodată, acesta a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina ar fi furată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare de peste 24.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
BMW declarat furat din Anglia, descoperit în PTF Petea

Lasa un raspuns