Biroul Permanent al Camerei a aprobat, luni, propunerea PNL ca, săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta să prezinte, la "Ora prim-ministrului", explicaţii cu privire la utilizarea echipajelor de poliţie rutiere la însoţirea demnitarilor, PNL renunţând la tema iniţială, votul prin corespondenţă.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut această precizare după şedinţa conducerii Camerei, precizând că a fost o dezbatere lungă în şedinţă.
Mircovici a spus că, iniţial, la şedinţa Biroului Permanent de săptămâna trecută, PNL a solicitat ca la "Ora prim-ministrului" să se discute tema votului prin corespondenţă, iar, acum, PNL a înlocuit cererea cu una în care tema era responsabilitatea Guvernului privind respectarea legislaţiei la aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor de poliţie rutieră la însoţirea demnitarilor.
"A existat, la şedinţa anterioară, o scrisoare din partea PNL în care solicitaseră discutarea temei votului prin corespondenţă. Astăzi, PNL a solicitat retragerea temei şi înlocuirea cu altă temă legată de însoţirea de echipaje în deplasarea demnitarilor", a explicat Mircovici, adăugând că acest lucru a stârnit dezbateri în şedinţă.
El a spus că reprezetanţii puterii au apreciat că, dacă se discută această temă cu prim-ministrul, ar însemna că premierul este şeful echipajelor de poliţie, iar cei de la opoziţie au răspuns că este dreptul lor să facă această cerere.
Mircovici a adăugat că membrii Biroului Permanent au fost de acord ca tema pe care va vorbi prim-ministrul săptămâna viitoare va fi responsabilitatea Guvenului privind respectarea legislaţiei la aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor de poliţie rutiere la însoţirea demnitarilor.
Premierul Victor Ponta prezintă, în prima zi de luni din fiecare lună, în plen, în cadrul "Orei prim-ministrului", o temă, la propunerea fie a reprezentanţilor puterii, fie a opoziţiei, alternativ, lunea viitoare fiind rândul PNL să propună această temă.
Stiri de actualitate:
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR: Premierul va explica utilizarea echipajelor de poliţie la însoţirea demnitarilor

Lasa un raspuns