Minerii de la Băița au încheiat protestul, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Dobrotă, administratorul firmei African Consolidated Resources (AFC).
‘Minerii au luat hotărârea de a înceta protestele, având în vedere comunicatul de presă al ministrului Economiei. Au ieșit din subteran, au ieșit din greva foamei și cei care protestau la suprafață’, a declarat Gabriela Dobrotă.
Firmele private — Băița Bihor și AFC — vor continua demersurile în perioada imediat următoare pentru a clarifica situația de la exploatare.
‘Noi am discutat cu Ministerul Economiei și cu ANRM, ne pregătim și vom merge probabil săptămâna aceasta din nou la București pentru semnarea unui protocol și stabilirea unui calendar de acțiuni care să permită societăților private să lucreze într-un ritm normal și profitabil’, a mai spus Dobrotă.
Ministrul Economiei Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, va analiza solicitările reprezentanților SC Băița Bihor și African Consolidated Resources cu care s-a întâlnit recent în vederea clarificării situației de la exploatarea minieră Băița, se arată într-un comunicat al ministerului remis miercuri AGERPRES.
Potrivit documentului, întâlnirea ministrului Economiei cu reprezentanții societății Băița Bihor și African Consolidated Resources, Gabriela Dobrotă, respectiv Andrew Prelea, are drept scop atât interesul economic al zonei și sprijinirea investițiilor economice private, cât și apărarea intereselor statului, asigurarea locurilor de muncă și garantarea drepturilor muncitorilor.
Ministrul Economiei a reiterat faptul că unica modalitate de a concretiza aceste lucruri este calea dialogului instituționalizat și nu manifestarea de pe poziții de forță, lucru valabil pentru ambele părți.
În data de 1 septembrie 2015, a avut loc ședința Consiliului de Administrație a SC Băița Ștei, societate cu capital integral de stat și deținătoare a licenței de exploatare, în cadrul căreia a fost numit un director general interimar, Cotoș Iosif, urmând ca o decizie definitivă privind conducerea să fie luată după consultarea partenerilor sociali și instituționali. ‘Obiectivele principale ale conducerii interimare sunt armonizarea relațiilor dintre operatorii din perimetru, stingerea tuturor conflictelor economice prin efectuarea de plăți reciproce și intrarea într-o colaborare economică normală, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă’, precizează MECT.
Protestele minerilor de la Mina Băița au început în data de 25 august, când 11 mineri s-au baricadat în subteran. A doua zi, s-au alăturat acestora și alții, astfel încât, în prezent, în jur de 50 de mineri, atât de la firma de stat Băița SA, cât și de la una privată, se află în continuare în subteran, iar alți angajați ai companiei de stat protestează, în semn de solidaritate, la suprafață.
Minerii solicită să își poată continua activitatea la exploatarea de calcar, întreruptă de ANRM. De asemenea, protestatarii au solicitat oficialilor de la Ministerul Economiei și de la ANRM să vadă, la fața locului, condițiile de muncă.
Ministerul Economiei a anunțat, în 27 august, că a sesizat Direcția Națională Anticorupție privind asocierea dintre S.C. Băița S.A., societate publică aflată în portofoliul MECT, și societatea privată Băița Bihor S.A., având în vedere existența unor indicii de săvârșire a unor fapte de natură penală.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
BIHOR: Minerii de la Băița au încheiat protestul

Lasa un raspuns