Betty Ford, fostă primă doamnă a SUA, a murit la vârsta de 93 de ani

Betty Ford, fostă primă doamnă a SUA, a murit la vârsta de 93 de ani
Betty Ford, văduva fostului preşedinte al Statelor Unite ale Americii Gerald Ford, o activistă pentru drepturile femeilor, a murit vineri, la vârsta de 93 de ani.
"M-am întristat profund în după amiaza aceasta când am auzit de decesul lui Betty Ford", a spus o altă fostă primă doamnă a SUA, Nancy Reagan, vineri, într-un comunicat care confirma moartea lui Ford.
Betty Ford a fost numită de publicaţia Time "prima doamnă luptătoare", pentru puternicele sale păreri politice exprimate deschis şi care difereau adesea de cele ale partidului soţului său, cel republican.
A sprijinit drepturile femeilor în timpul mandatului de preşedinte al SUA al lui Gerald Ford, între 1974 şi 1977, mai ales în ceea ce priveşte legea care prevedea egalitatea între femei şi bărbaţi.
În unele aspecte, Betty Ford a dovedit o anumită candoare, având o atitudine tolerantă faţă de problema avorturilor şi recunoscând fără teamă că unii dintre copiii săi au fumat marijuana sau că fiica sa a avut relaţii sexuale înainte de căsătorie.
Discuţiile oneste despre cancerul mamar au contribuit la ridicarea nivelului de conştientizare a acestei boli în rândul femeilor şi aceeaşi atitudine a abordat-o şi în ceea ce priveşte alcoolismul, o maladie de care a suferit.
Problemele cu dependenţa de substanţe interzise au început în 1964, când medicii i-au prescris calmante pentru o nevralgie. În cele din urmă, ea a devenit dependentă atât de calmante, cât şi de alcool, în anii 1960.
În 1982, ea a înfiinţat Centrul Betty Ford, în California, după ce urmase un tratament pentru a scăpa de dependenţele sale la U.S. Naval Hospital din Long Beach şi şi-a dat seama de necesitatea unor astfel de centre pentru tratarea dependenţelor.

Ford a devenit preşedinte după ce Nixon a renunţat la această funcţie, pe 9 august 1974, însă a fost înfrânt la prezidenţialele din 1976 de democratul Jimmy Carter.

Născută pe 8 aprilie 1918, în Chicago, Elizabeth Bloomer a crescut în Grand Rapids, Michigan. Dorea să devină dansatoare şi a studiat cu Martha Graham, având totodată o carieră de model la New York, însă s-a întors în scurt timp în Grand Rapids şi s-a căsătorit cu un comerciant de mobilă. După cinci ani, cei doi au divorţat, iar ea s-a căsătorit cu Ford, în 1948.
În ultimii ani de viaţă, Betty Ford s-a retras din viaţa publică, dar a revenit în 2006, când Gerald Ford, cu care a avut o căsnicie de 58 de ani, a murit, la vârsta de 93 de ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.