Considerat până de curând un aliment nesănătos, pâinea albă era deseori înlocuită cu alte sortimente de pâine, la sfatul nutriţioniştilor. Acum, cercetătorii au descoperit că acest produs are şi calităţi, fiind recomandat pentru consum.
Un studiu recent, publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry, arată că pâinea albă stimulează dezvoltarea bacteriilor benefice din intestine.
Aceste bacterii sunt foarte importante pentru sănătate. Dacă numărul lor scade, organismul este mai predispus la boli.
Pentru a stimula aceste culturi de bacterii benefice, dieta este foarte importantă, iar diferite studii au demonstrat rolul pozitiv al fibrelor şi probioticelor.
Puţini cercetători au studiat însă efectul polifenolilor, care se regăsesc în foarte multe alimente: fructe, legume, cereale.
Sonia Gonzales şi echipa ei de cercetători s-au axat tocmai pe acest detaliu. Au întrebat 38 de adulţi sănătoşi ce alimente consumă, apoi au analizat ce culturi de bacterii sunt prezente în intestinele acestora.
Astfel, ei au observat că pectina, substanţă care se regăseşte în citrice, scade numărul bacteriilor benefice.
În schimb, pâinea albă stimulează producţia de Lactobacillus, un grup de bacterii foarte bune pentru sănătate.
Până acum, nutriţioniştii recomandau înlocuirea pâinii albe cu pâinea neagră, integrală sau cea cu cereale, sortimente care conţin mai multe fibre şi considerate mai bogate în nutrienţi.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
BENEFICII: De ce este bine să mâncaţi pâine albă? Cercetătorii au făcut o descoperire neaşteptată

Lasa un raspuns